Erlend Krauser

Imagini

Informații

Data: 9 Aprilie 2019 Marți

Descriere

„Există oameni care pun mâna pe chitară și parcă ți-ar atinge cumva sufletul, ca și cum corzile ar fi din lut, din ființa ta de lut, înțelegi?” – ne-a spus-o un prieten și parcă nici o înșiruire de cuvinte nu se potrivește mai bine decât asta pentru a descrie muzica lui Erlend Krauser.
Artist desprins (și, totuși, cu rădăcini încă vizibile) dintr-o „gardă veche” a Timișoarei care a făcut istorie în rock-ul românesc, Erlend Krauser și-a început drumul în Promusica lui Ilie Stepan - proiectul care și-a câștigat, pe bună dreptate, poate cea mai importantă pagină în povestea muzicii timișorene.
A părăsit apoi România comunistă într-un miez de noapte din 1977, închis în celebrele boxe Marshall care au deschis drumul păsării Phoenix spre libertate – episodul care a transformat povestea în mit și care, pentru Erlend Krauser, a marcat începutul unui lung exil. Avea doar 19 ani.
Viața i l-a adus în cale, ulterior, pe James Last. Timp de câteva decenii, James Last i-a oferit cele mai mari scene din Europa și, în plus, ceva mai mult decât atât: libertate de exprimare. Astfel, păstrându-și simțurile, ideile și crezurile – transpuse, în paralel, și în proiecte personale valoroase – Erlend Krauser a devenit expresia vie a unei idei. Ideea, atât de mult dorită de majoritatea artiștilor cu adevărat autentici și atât de puțin trăită, este simplă: ce se întâmplă când dedici o viață, cu tot ce înseamnă ea, unui instrument, unei trăiri?
Iar toată interpretarea lui Erlend Krauser răspunde, în fiecare notă, la această întrebare. Chitara lui, muzica lui, trăirea lui – toate autentice, în cuvinte sau fără ele, îi spun povestea. Cum ajungi din boxele lui Nicu Covaci la Royal Albert Hall din Londra, ori în cele mai mari săli de spectacole pe care Berlinul sau Moscova le au de oferit? Cum îți trăiești fiecare zi ca o viață? Cum înveți, ca artist, să îți asculți doar vocea interioară, ca pe cel mai vechi prieten pe care îl ai? Și mai ales, cum dai asta mai departe, cu firescul unei muzici căreia să îi rămâi fidel, și în același timp folosindu-te de cele mai noi și profesioniste pârghii pe care tehnica, într-o continuă evoluție, ți le pune la dispoziție? Cum aduci, într-un final, toate aceste trăiri acasă? Și în ce scop?

Despre toată această poveste (și despre multe altele!) ne va povesti muzica lui Erlend în cadrul unui concert memorabil la Hard Rock Cafe, în 9 aprilie, de la ora 21.30.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in reteaua fizica iabilet.ro/retea: Magazinele Flanco, Diverta, Carturesti, Hard Rock Cafe, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (in intervalul orar: 18:00-22:00), Beraria H, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX - Telekom, Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman, sediul librariei Libmag (Bulevardul I.C. Bratianu, nr. 6, Sector 3), Casa de balet si pe terminalele Selfpay din toata tara.

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?