Festivalul George Enescu 2017

Imagini

Informații

Data: 2 - 24 Septembrie 2017

Descriere

Ediția 2017 a Festivalului George Enescu va avea loc în perioada 2-24 septembrie 2017, la Sala Palatului, Ateneul Român și Sala Radio. Cu un nou directorat de primă marcă la nivel internațional - Zubin Mehta, Președinte Onorific și Vladimir Jurowski, Director Artistic, în 2017, Festivalul va pune într-o nouă lumină muzica și creația lui George Enescu, precum și muzica clasică. Ca parte a acestui demers, Festivalul va pune tehnologia în serviciul muzicii clasice și al creativității, prezentând lucrări cunoscute, într-o nouă abordare; va aduce în prim-plan muzica contemporană, invitând pentru prima dată la București pe unii dintre cei mai cunoscuți compozitori ai momentului; va oferi publicului posibilitatea să se bucure de un număr record de lucrări de George Enescu (37) - două dintre acestea fiind în premieră istorică în Festival -, și va acorda matematica la sunetul muzicii, în interiorul Bucureștiului creativ.

Proiecțiile multimedia vor deschide dimensiuni noi în cadrul a trei concerte cu lucrări de o greutate simbolică: Concertul de deschidere al ediției 2017 a Festivalului, cu opera Oedipe de George Enescu în versiune concertantă, în interpretarea London Philharmonic Orchestra, sub bagheta dirijorului Vladimir Jurowski și director multimedia fiind regizoarea Carmen Lidia Vidu, Mathis der Maler, director multimedia Carmen Lidia Vidu şi Damnațiunea lui Faust, avându-l ca director multimedia pe regizorul Petrikă Ionescu.

Bilete și Abonamente pentru Festivalul George Enescu 2017

Abonamentele pentru Festivalul George Enescu au fost puse în vânzare de astăzi, 5 decembrie 2016. Exista 4 tipuri de abonamente:

  • Abonament TIP A— valabil pentru toate concertele din seria „MARI ORCHESTRE ALE LUMII” de la Sala Mare a Palatului – 23 concerte
    • Categoria I - 2800 RON (inclusiv TM )
    • Categoria a II-a - 2200 RON (inclusiv TM )
    • Categoria a III-a - 1700 RON (inclusiv TM )
    • Categoria a IV-a - 1200 RON (inclusiv TM )
    • Categoria Pensionari, Elevi, Studenți - 900 RON (inclusiv TM )

  • Abonament  TIP B — valabil pentru toate concertele din seria “CONCERTE ŞI RECITALURI CAMERALE” (Ateneul Român, Sala Auditorium) – 22 concerte Ateneu + 7 concerte Sala Auditorium
    • Categoria I -  2700 RON (inclusiv TM )
    • Categoria a II-a - 2100 RON (inclusiv TM )

  • Abonament TIP C — valabil pentru toate concertele din seria “BY MIDNIGHT” (Ateneul Român) – 13 concerte
    • Categoria I - 1600 RON (inclusiv TM)
    • Categoria II - 1200 RON (inclusiv TM)

  • Abonament  TIP D — valabil pentru toate concertele din seria MUZICA SECOLULUI 21 (Sala Mihail Jora – Sala Radio) – 10 concerte
    • Categoria I -  300 RON (inclusiv TM)
    • Categoria a II-a - 200 RON (inclusiv TM)

În premieră absolută, la București se vor afla și remarcabili compozitori contemporani precum Sir James MacMillan, Rodion Shchedrin, Jörg Widmann, Iain Bell Nimrod Borenstein, Sven Helbig, Zygmund Krauze, Rolf Martinsson, Magnus Lindberg, Helmut Lachenmann, Vladimir Cosma și Thomas Larcher. În cadrul unei noi serii a Festivalului Enescu, Muzica Secolului 21, publicul va putea asculta lucrările acestora în interpretări inedite, iar în cadrul Forumului Internațional al Compozitorilor îi va putea urmări în dezbateri pe teme de actualitate muzicală.

Violonista Anne-Sophie Mutter și legendara pianistă Martha Argerich au confirmat reîntoarcerea în cadrul Festivalului și vor evolua în ediția 2017 alături de orchestre notorii precum Pittsburgh Symphony Orchestra și Royal Philharmonic Orchestra. Printre ariștii invitați ai ediției 2017 se mai numără și: Maxim Vengerov, Nikolaj Znaider, Leonidas Kavakos, Joshua Bell, Renaud Capuçon, David Garrett, Peter Frank Zimmermann, Misha Maisky, Gautier Capuçon, Nikolai Lugansky, Boris Berezovski.

Prezențelor internaționale excepționale li se alătură prezențe românești de top într-una dintre cele mai dense selecții: Orchestra şi Corul Filarmonicii George Enescu, Orchestra Națională Radio, orchestrele din Cluj, Iași, Timișoara, Bacău şi Brașov, dirijorii Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Tiberiu Soare, Adrian Petrescu, Cristian Oroșanu, Cristian Lupeș şi soliştii Ruxandea Donose, Vlad Budoiu, Cosmin Ifrim, Adrian Sâmpetrean, Roxana Constantinescu, Szabo Balint, Gabriela Iștoc, Teodor Ilincăi.

Laureați ai Concursului Enescu vor urca de asemenea pe scena Festivalului Enescu, alături de importante orchestre internaționale și naționale: Valentin Răduțiu, Mihai Ritivoiu, Viniciu Moroianu, Victoria Vassilenko, Zlatomir Fung, Luiza Borac, Josu de Solaun, Ștefan Tarara, Eun-Sun Hong, Vassilis Varvaressos și Dong Hyun Kim.

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?