I like Romania - Best Of Marius Mihalache

Imagini

Informații

Data: 1 Decembrie 2021, 19:30 Miercuri

Descriere

Cu ocazia zile de 1 decembrie, am pregătit un concert live împreună cu Marius Mihalache & Band care cuprinde cele mai iubite cântece ale sale. De la „Săfitița” care spune povestea româncelor, la alte cântece cu și despre țara în care s-a născut și pe care o iubește fără limite, Marius Mihalache vă așteaptă la un concert live cu și despre noi pe acorduri de țambal, bass și tobe, dar acompaniat și de glasul suav al Arabelei Nicolau.
Săftița aduce povestea femeilor românce, portretele acestora fiind prezentate prin cântec, cu sensibilitate si originalitate, așa cum, Marius Mihalache, ne-a obișnuit de-a lungul timpului prin proiectele sale. Femeia puternica si devotata amintindu-ne de Regina Maria a Romaniei, dar amintim si portrete de mame, fiice, iubite, luptatoare, etc… Toate aceste tipologii de femei sunt povestite de către artist în acest proiect, parcurgând împreună stările euforice ale Săftiței noastre.

În anul 2018 lansează un proiect pop-folk, cu identitata romaneasca, cu instrumente roamnesti, inspirat din povestile poporulului roman – SĂFTIȚA (portretul femeii românce)

Cunoaste un succes fantastic, motiv pentru care este preluat in stagiunea Teatrului National din Bucuresti, jucandu-se și în prezent la Sala STUDIO.

În anul 2019 primeste Premiul Special al Senatului UNITER, premiu conferit muzicianului Marius Mihalache pentru proiectul SAFTITA.

Cronici:

„Dacă nu l-ați ascultat niciodată pe Marius Mihalache cum vrăjește țambalul e cazul să vă luați bilete la Săftița. Dacă știți ce poate face cu acest intrument, iarăși e cazul să luați bilete, pentru că veți auzi sonorități necaracteristice lui (semn că MM încă mai are de spus multe din punct de vedere muzical!). Dacă vreți să vă deconectați de la nebunia cotidiană, mergeți la TNB să vă luați doza de frumos și de optimism. Eu închei mulțumindu-le pentru că mi-au salvat finalul de an și pentru că m-au ajutat să-mi iau la revedere de la un 2018 așa cum trebuie: cu zâmbetul pe buze”. (Nona Rapotan, BookHub – Săftița seduce și aduce public la TNB )

„Instrumentul său cu corzi şi ciocănele s-a dovedit lipsit de complexe în faţa unor arii celebre compuse de Rahmaninov, Chopin, Schumann, Schubert sau Mozart. Unul dintre cele mai importante momente din cariera sa a fost întâlnirea cu Chick Corea, alături de care a susţinut o serie de concerte. A cântat şi a făcut înregistrări alături de Gloria Gaynor, Nina Simone, Steve Vai, Kitaro şi de alţi muzicieni cunoscuţi pe plan mondial, dobândindu-şi prestigiul său de instrumentist absolut original, scoţând din străvechiul ţambal lăutăresc o bogăţie de sonorităţi, unele nemaiîntâlnite. Dintre acestea, el împărtăşeşte câteva în spectacolul-concert de la Bucureşti”.(Bogdan Burileanu, Liternet – Ceva folclor, ceva virtuozitate… – Săftiţa )

„Situat departe de frazele cleioase şi de alte sfătoşenii sau aroganţe, Marius Mihalache a cucerit prin autenticitate: jovial, curtenitor, profund magnetic. Grație suavei lelițe și a instrumentiștilor din arenă, Marius Mihalache a demonstrat că simplitatea directă, muzicalitatea fără cusur şi dozajul irezistibil de forţă autentică şi sprinteneală sunt atribute ale unui proiect de succes: Săftița”. (Mădălina Dumitrache, Bel Esprit – Săftița deschide portița către FolkLand – Săftița )

„Săftița” by Marius Mihalache înseamnă muzică de calitate și artiști desăvârșiți. Săftița” by Marius Mihalache înseamnă magie”.(Simona Ioniță, Agenţia de Carte – Sonuri arhaice și postmoderne pentru țambal )

„Marius Mihalache și fiul său, Lorin Mihalache, au o întâlnire astrală pe scena Sălii Studio… pariez că veți pleca extaziați de prestația lor”.(Horia Ghibuţiu, Zile şi nopţi – 5 to do în Bucureşti )

„Cine a crezut că țambalul este doar un instrument acompaniator specific tarafurilor ori formațiilor de lăutari se înșeală! La țambal se poate cânta Bach (cum zicea cineva), iar Marius Mihalache este unul dintre puținii (poate chiar singurul) care pot face acest lucru.

Sunete nebănuite se propagă miraculos din corzile instrumentului său, iar, pe rând, colegii săi, Marius Gagiu (caval, fluier, flaut), Nicu Bălan (ch. bass), Lorin Mihalache (fiul de 19 ani al lui Marius Mihalache, tobe) și solista Arabela Nicolau întregesc un grup care fascinează pur și simplu prin modul în care recompun și interpretează teme cunoscute din muzica populară și cultă românească”.(Dănuţ Deleanu, Mişcarea de rezistenţă – Festivalul de Teatru „Ștefan Iordache”. Spectacolul „Săftița” – Marius Mihalache și țambalul său fermecat )

Ion Caramitru: SĂFTIŢA lui Marius Mihalache este ceva fără precedent!

„Vă rog să mergeţi să vedeţi şi să ascultaţi concertul lui Marius Mihalache, SĂFTIŢA, care este una din cele mai fenomenale prezenţe culturale pe scena românească. Se spune că frizează geniul, dar eu pot să spun fără niciun fel de reţinere, este ceva fără precedent!” (Ion Caramitru, director Teatrul Național București. )

Marius Mihalache, un excepțional producator și artist roman, cunoscut atat pe plan national, cat și internațional, s-a specializat in muzica de film si songwriting, la prestigiosul Colegiul de Muzică Berklee Collage of Music (Boston, US). El a performat pe cele mai prestigioase scene din Europa, SUA și din intreaga lume, de-a lungul carierei sale.

Amintim cativa artisti cu care Marius a colaborat: Chick Corea, Gloria Gaynor, Nina Simone, Nigel Kennedy, Steve Vai, Kitaro, Blood Sweat and Tears, Francis Ford Copolla, etc..

Marius Mihalache a semnat coloane sonore pentru numeroase filme românești, cum ar fi: Filantropica, Ticăloșii, Marilena, , La urgență, America, Venim! etc.

Recunoscut pentru originalitatea sa în interpretarea diferitelor stiluri de muzica la țambal, muzicianul a reușit să impună acest instrument chiar și în marile orchestre de muzică clasică.La 17 ani a cântat la Scala di Milano.

La 20 de ani a fost ales personal de catre marele muzician, Chick Corea, pentru a sustine un recital in deschiderea concertului său din România.

Este muzicianul care a reuşit să confere ţambalului valenţe, subtilităţi şi rezonanţe incredibile.

IMPORTANT

Avand in vedere reglementarile in vigoare, in contextul pandemiei Covid19:

! Participarea la spectacol este permisa in baza unui Certificat Verde valid, care sa ateste vaccinarea completa (10 ziule de la finalizarea schemei complete de imunizare) sau trecerea prin boala (perioada cuprinsa intre a 15-a zi si a 180-a zi ulterioara confirmarii cu Covid-19).

-In cadrul evenimentului, purtarea mastii de protectie este obligatorie.

-Este obligatorie respectarea locurilor marcate in sala.

-Dupa incepera spectacolului accesul publicului in sala nu mai este permis.

-Pe durata spectacolului publicul este rugat sa inchida telefoanele mobile, iar fotografierea, filmarea si inregistrarea audio nu sunt permise.

-Va rugam sa respectati ora de incepere a spectacolului, scrisa pe bilet. Spectacolul incepe in cel mai scurt timp, odata cu incheierea tuturor pregatirilor tehnice necesare.

-Ratarea vizionarii unui spectacol din cauza neprezentarii la ora anuntata, nu da dreptul la returnarea costului biletului sau l;a utilizarea lui la o prezenta ulterioara.

-Biletele pot fi schimbate sau contravaloarea lor poate fi returnata doar in cazul anularii/reprogramarii spectacolului.

-Din respect pentru actori si spectatori, va rtugam ca in timpul spectacolului, sa tineti telefoanele inchise, pe modul Avion sau Silentios si sa pastrati linistea.

Biletele sunt disponibile în reteaua IaBilet si în format electronic pe www.iabilet.ro, in magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde în tara.

 

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?