Omagiu lui Dinu Lipatti- Ediția a V-a

Imagini

Informații

Data: 2 Decembrie 2022, 19:00 Vineri

Descriere

Casa Artelor Dinu Lipatti vă invită, vineri 2 decembrie 2022, de la orele 19:00, la evenimentul „Omagiu lui Dinu Lipatti”, Ediția a V-a, organizat la împlinirea a 72 de ani de la trecerea în lumină a celui mai mare pianist român al tuturor timpurilor, compozitor și pedagog (n.19 martie 1917, București – d. 2 decembrie 1950, Geneva).
Supranumit „al doilea Enescu”, Dinu Lipatti a devenit un reper artistic încă din timpul vieții sale și continuă să existe în percepţia publică internaţională ca unul dintre simbolurile Culturii româneşti, alături de George Enescu, Constantin Brâncuşi, Mircea Eliade şi Eugene Ionesco. Născut la București, Dinu Lipatti și-a cultivat talentul inegalabil sub îndrumarea unor mari muzicieni precum Mihail Jora, George Enescu, Florica Musicescu și Nadia Boulanger. Activitatea sa concertistică impresionantă din ultimii ani ai vieţii sale, desfășurată în întreaga Europă, înregistrările sale Extraordinare devenite etalon de interpretare, precum şi invitarea sa ca Profesor Emerit la Conservatorul din Geneva, instituție care continuă să-i onoreze memoria prin existența unui bust, a unei săli ce îi poartă numele și a pianului său, inscripționat cu numele lui Lipatti, sunt elemente de natură să certifice anvergura geniului său muzical. În 2010, „BBC Music Magazine” îl desemna pe Dinu Lipatti unul dintre cei mai buni 10 pianiști ai tuturor timpurilor, alături de Liszt și Rachmaninov, deși destinul a făcut ca marele muzician să se stingă din viață la vârsta de doar 33 de ani, în urma unei boli necruțătoare, în plin avânt al creației și al recunoașterii internaționale extraordinare, mult mai mare decât în țara sa natală. Moștenirea valoroasă lăsată de Dinu Lipatti lumii artistice este un etalon. Înregistrările demonstrează perfecțiunea cu care marele pianist se dedica artei, iar compozițiile reprezintă dovada genialității sale.

Casa Artelor Dinu Lipatti, Centrul Cultural de Excelență al Muncipiului București înființat la inițiativa pianistei și regizoarei Alice Barb la 27 septembrie 2017, de Primăria Municipiului București prin Hotărârea Consiliului General al Capitalei, continuă să-și îndeplinească Misiunea nobilă pentru care a fost creată și să-și respecte promisiunea făcută, promovând cu aceeași pasiune și dăruire Arta și Cultura clasică românească și universală, dar mai ales creația și personalitatea genialului Dinu Lipatti, transformându-l într-un adevărat brand de țară.

Așadar, vă invităm de la orele 19:00 la Recitalul Extraordinar „România Universalis”, susținut de violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga. În program sunt incluse lucrări semnate de Dinu Lipatti, George Enescu, Béla Bartók, Mihail Jora, Alfonso Castaldi, Theodor Rogalski, Hilda Jerea, Walter Mihai Klepper, Eugen Doniga.

Seara se va încheia cu Proiecția filmului „Dinu Lipatti, muzică și geniu” realizat de Mihaela Natalia Poenaru, o producție Trinitas TV.

Conceptul Evenimentului „Omagiu lui Dinu Lipatti”, Ediția a V-a aparține pianistei și regizoarei Alice Barb, Directorul fondator al Casei Artelor Dinu Lipatti, instituție aflată în subordinea Primăriei Municipiului București

Accesul la evenimentul „Omagiu lui Dinu Lipatti”, Ediția a V-a se poate face achiziționând bilete de pe www.iabilet.ro și în rețeaua iabilet.ro/retea sau de la sediul Casei Artelor Dinu Lipatti, Bd. Lascăr Catargiu nr 12. Accesul persoanelor cu dizabilități și a însoțitorilor acestora este gratuit, cu o rezervare în prealabil la numărul de telefon 0314252563.

Partener media principal: Romantic FM

Parteneri media: AGERPRES, #centruldepresa, Jurnalul Naţional, Radio Bucureşti FM, Observatorul Cultural, Societatea de Transport București.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Muzica, IQ BOX si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo si Edenred, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.

Bilete

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?