Omagiu Robert Schumann

Imagini

Informații

Data: 10 Iunie 2022, 19:00 Vineri

Descriere

Casa Artelor Dinu Lipatti continuă seria de Evenimente - Omagiu cu Recitalul de lieduri germane ce va avea loc vineri, 10.06.2022, de la orele 19:00, în Salonul de Muzică, ca omagiu adus compozitorului Robert Schumann la 212 ani de la naștere.
Compozitor și pianist german, Robert Schumann a fost unul dintre cei mai celebri muzicieni ai primei jumătăți al secolului XIX, a fost un inovator al armoniei, ritmului și formei, pianul, vocea umană și poezia fiind cele mai dragi instrumente prin care se exprima. Marele muzician Dinu Lipatti a fost unul dintre interpreții legendari care a creat interpretări nemuritoare ale opusurilor create de Schumann. Ambii muzicieni împărtășind atât dragostea pentru pian, cât și pentru lied, acesta fiind și singurul gen vocal pe care Dinu Lipatti l-a abordat în calitate de compozitor.

Așadar, pentru a îi aduce un omagiu compozitorului Robert Schumann, vă invităm vineri de la orele 19:00, în Casa marelui muzician Dinu Lipatti, la Recitalul de lieduri germane susținut de baritonul Nicholas Lupu și pianista Anta Agavriloae Barbu. Programul va cuprinde ciclul de lieduri „Dichterliebe” și o selecțiune de lieduri din creația lui Frantz Schubert: „Standchen”, „Am Meer”, „Du bist die Ruh”, „An die Musik”, „Im Fruhling”.

Nicholas Lupu, este bariton și actor, solist la „Shaw Theatre” în Londra în Musicalul „Marco Polo, An Untold Love Story”, solist colaborator al Teatrului Național de Operetă „Ion Dacian” și al Operei din Brașov, câștigător al Premiului al III-lea la Concursul Internațional Schubert din Bulgaria și Laureat al mai multor Concursuri Naționale precum Paul Constantinescu, Marțian Negrea, Ion Dacian, de asemenea interpretând roluri în Filmele „Maria, Regina României’, „Mars 1001”, „Mission Impossible: Rogue Nation” printre altele.

Pe plan muzical a jucat rolul lui Khogatal în musicalul „Marco Polo, An Untold Love Story” la „Shaw” Theatre, Londra și în numeroase producții de musical, operă, operetă în colaborare cu teatre din București și din România printre care amintim „Bărbierul din Sevilla”, „Don Pasquale”, „Rebecca”, „Romeo și Julieta”, „Liliacul”, „Văduva Veselă”, „Silvia” și altele. A studiat la Universitatea Națională de Muzică din București și s-a dezvoltat și ca trainer inființând „Arttis Academy”, Academia de învățare continuă.

Pianista Anta Agavriloae – Barbu și baritonul Nicholas Lupu au început să cânte împreună încă din timpul studenției la Universitatea Națională de Muzică din București colaborând permanent sub atenta îndrumare a profesorului universitar doctor Steluța Radu. În prezent este profesor de pian de corepetiție la Colegiul Național de Muzică „George Enescu” și susține masterclass-uri de pian și acompaniament în cadrul Festivalului de Arte – Câmpina, Festival 4 Arts. Ca și pianistă susține numeroase recitaluri și concerte în țară: Filarmonica „George Enescu”; Muzeul „George Enescu” Bucureşti; Piaţa Festivalului „George Enescu”; Teatrul Act – Bucureşti; Filarmonica „Ion Dumitrescu” – Râmnicu Vâlcea; Ateneul Popular „Maior Gh. Pastia” – Focșani, Filarmonica Pitești, precum şi în străinătate: Spania, Germania, Austria.

Conceptul evenimentului aparține pianistei și regizoarei Alice Barb, Directorul fondator al Casei Artelor Dinu Lipatti, instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Municipiului București.

Biletele pot fi cumpărate online pe www.iabilet.ro și în rețeaua iabilet.ro/retea sau la sediul Casei Artelor Dinu Lipatti, Bd. Lascăr Catargiu nr 12. Accesul persoanelor cu dizabilități și a însoțitorilor acestora este gratuit cu o rezervare în prealabil la numărul de telefon 0314252563.

Partener media principal: Romantic FM

Parteneri media: AGERPRES, #centruldepresa, spotmedia.ro, Jurnalul Naţional, Radio Bucureşti FM, Radio România Cultural, Observatorul Cultural, ultima-oră.ro, Societatea de Transport București.

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?