Pistol cu Capse - lansare album "După zece"

Descriere

În toamna anului 2003, niște „băieței” (că pe vremea aia nu existau încă Niste Baieti care ulterior a devenit trademark) porneau la drum în undergroundul din București, doar cu gândul de a cânta punk-rock combinat cu ska… Fără planuri mari, fără să se gândească prea mult la ce va urma și care va fi următorul pas. Așa a început Pistol cu Capse. Multe concerte de club cu atmosferă din ce în ce mai încinsă și fani din ce în ce mai devotați. În 2004, am tras împreună cu Janin Pasniciuc (omul nostru de la început și până acum) un demo de 5 cântece. Super entuziasmați de ce mare lucru realizaserăm, ne-am luat cd-urile în desagă și am bătut la ușa celor câteva case de discuri existente și care aveau cât de cât treabă cu rockul. Am primit de la ei multe încurajări dar nici un contract. Piața nu cerea așa ceva. Am zis că asta este… Nu ne-am descurajat. Făceam totul cu pasiune și asta era cel mai important.

După vreo 2 ani, în repertoriul formației erau deja aproape 30 de piese. Așa că ne-am hotărât să facem un album. Cineva ne-a împrumutat niște bani și am trecut la treabă. L-am sunat, bineînțeles, pe Janin Am tras cântecele în parte la studioul formației Vita de Vie și în parte la Dekadens studio (care era de fapt în subsol la Jan acasă). Albumul a fost gata în 2008, am pus pe el câteva steluțe, nothing fancy, și l-am lansat în Fabrica Club. La concert am avut mai mulți invitați de la alte trupe dar memorabilă e reîntâlnirea pe scenă, alături de noi, a 3 dintre foștii membri ai formulei de aur AB4. Doru, Beavis și Janin au cântat cu noi „Să” de pe albumul Toxic. Filip, de la Sport Sangeros III, ne-a servit o „Cafea cu parfum de femeie” și Piti (E.M.I.L.) a rupt în două tobele pe „Pisica”. Nelipsitul Bogdan (CHESTER) a băgat și el voce pe unele cântece. Totul a continuat ca și cum nimic nu s-a întâmplat, concerte peste concerte, cântece peste cântece.

La un moment dat, Dan a venit cu ideea să încercăm niște mici adaptări pentru varianta acustică a unora din cântece și să facem un live. Andrei a decis că acusticul e prea „moale” pentru el și nu s-a băgat la proiect. Așa că la tobe a apărut Lucian (Chester) care, cu suficientă răbdare și perseverență, a făcut o treabă foarte bună. După ce am avut primele concerte acustice, am decis la unison că trebuie să facem și niște înregistrări pentru că e păcat să se piardă în amintirea celor câteva zeci, poate sute, de oameni care au fost prezenți la reprezentațiile live. Din nou telefon la Jan. Cu acusticele e mai simplu, ne-a zis. Am înregistrat. Sound-ul era cald și plăcut dar parcă lipsea ceva. Aici a intervenit cireașa de pe tort. Dan s-a dus cu înregistrările la Bazooka (Moonlight Breakfast , Sport Sângeros III) care a înregistrat, aproape on-the-fly, clape pentru mai multe cântece. În sfârșit toată lumea era mulțumită. Așa că am scos și albumul acustic. La numele de album am avut la fel de multă inspirație ca și la primul. Ala nu a avut nici un nume așa că i-am zis „self-titled” iar ăsta era acustic așa că l-am denumit „Unplugged”. Am făcut și un clip la piesa „Ea crede”. Cu ocazia unui concert în Cluj, ne-am întâlnit și cu Dorin (Diamonds Are Forever) care ne-a făcut videoclipul.

Acum, că ne-am făcut damblaua și cu acusticul, am revenit la punk-rock. Și am făcut cântece. Când am strâns 10 bucăți, l-am sunat din nou… pe Jan . Deja ne cunoșteam de mult și cam știa la ce să se aștepte de la noi dar nu cred ca a prevăzut ce va fi urmat. Am început înregistrările pentru cântece pe care, unele din ele cel puțin, nu le cântaserăm live niciodată. Și la sală la noi se auzeau într-un fel, dar în studio parcă nu mai era același lucru. Așa că a început improvizarea. Chestii făcute pe loc, idei noi, un sound nou. Dar și un stil de lucru mai greoi. Așa că am apreciat la maxim răbdarea pe care a avut-o Jan cu noi. Înregistrările au durat aproape doi ani. În principal pentru că unele cântece nu aveau încă versuri și inspirația s-a lăsat greu convinsă. Dar până la urmă am terminat. Și iarăși am pus cireașa pe tort. Ca să fie într-adevăr o schimbare de sound sesizabilă, am fost, tot împreună cu Jan, la Horațiu (Steaua De Mare). În doar câteva ore, sound-ul PCC s-a schimbat radical. Synth, oscilator, hammond, pian… How’s that for a change? Jan a trecut la mixurile finale și, bineînțeles, masterizare. Ce a ieșit, veți putea asculta pe noul nostru album care de data asta are nume. „După zece”. În primul rând după zece ani, pe urmă, după ora zece – când încep de obicei concertele noastre – ca să nu mai spunem că albumul conține chiar zece piese.

Primii zece ani, care deja se fac în curând 12, au fost frumoși. Am avute satisfacții enorme. Doar dacă mă gândesc că am fost pe același afiș, am cântat pe aceeași scenă și am împărțit același backstage cu formații ca Mad Caddies, NOFX, No Use For A Name (Official), Marky Ramone (și mai sunt și alții dar cei amintiți sunt suficienți pentru a susține ideea) Am avut sute de concerte, în cluburi, cu câteva sute de oameni, și la festivaluri în aer liber, cu câteva mii… Și toate astea culminează cu albumul „După zece”, un sound nou, acordat la 2015. Asta în ciuda faptului că, din păcate, rockul românesc e și astăzi încă dominat de fantomele anilor ’80-’90. N-are nimic, ne-om reveni și noi la un moment dat. Dar trebuie voință, deschidere de minte și susținerea celor care încearcă să miște ceva. Și îmi place să cred că și PCC sunt din această categorie. Așa că haideți la mobilizare! Pentru început, ne vedem în Control Club pe 11 iunie, seara, după zece... Revoluția e pe cale să înceapă!