Vița de Vie lansare ȘASE (-)

Imagini

Informații

Data: 27 Octombrie 2018, 18:30 Sâmbătă
Preț: 50 lei

Descriere

Vița de Vie lansează ȘASE (-), cea de a doua parte a albumului Șase/Șase

Pe 27 octombrie, Arenele Romane vor fi gazda evenimentului de lansare a celei de a doua părţi a albumului ȘASE/ ȘASE, ȘASE(-).

Pentru ȘASE (-)Viţa de Vie au păstrat simbolistica generală a conceptului Șase/Șase, însă au simțit nevoia să aducă ceva în plus. ŞASE (-) conţine şase piese. Trei dintre acestea v-au fost déjà dezvăluite, inclusiv cu suport video: HAIHUI, DUR DE-A DURA și IALAPET, iar la început de octombrie mai urmează încă una.

Ultimele două le veţi descoperi la lansare, când vor interpreta integral toate cele doisprezece piese de pe albumul ŞASE/ŞASE. Şi nu numai.

În cei peste 20 de ani de când Viţa de Vie călătoreşte prin universal muzical, Bucureşti le-a oferit întotdeauna un public dedicate şi empatic. De aceea, din dorința de a-I răsplăti şi de a păstra o continuitate, lansarea celei de a doua părţi a albumului Şase/Şase, va avea loc într-un spaţiu bine cunoscut de consumatorii de muzică de calitate din Bucureşti şi cu un ridicat potenţial de exploatare artistic pentru tot ceea ce înseamnă producţia de spectacol, Arenele Romane.

Privim fiecare producţie de spectacol ca pe o provocare şi de abia aşteptăm să oferim publicului experienţa participării la o producţie marca Viţa de Vie & Dark Side Entertainment.

Bilete

  • 50 de lei până la 26 octombrie
  • 70 de lei pe 27 octombrie și la locaţie, în limita disponibilității

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?