Cârtițele și viața în subteran

Imagini

Informații

Descriere

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” continuă proiectul „Din anotimpuri adunate” cu primul atelier dedicat verii, „Cârtițele și viața în subteran”.

Dacă în grădină încep să apară mușuroaie de pământ, atunci putem suspecta în zonă prezența unei cârtițe. Recunoscută ușor după nasul ascuțit și roz, cu blana subțire și catifelată, cu ochii atât de mici încât ne întrebăm dacă îi are, cârtița a fost mereu privită ca un dușman al omului.
Pe parcursul atelierului vom scoate la iveală câteva lucruri mai puțin cunoscute despre aceste animale insectivore, care le vor îmbunătăți imaginea, deoarece, în virtutea stigmatului pe care îl poartă, cârtița este un animal folositor omului.
Despre cât de folositoare sau dăunătoare este cârtița, despre galeriile pe care le sapă, dar și alte curiozități despre „familia”ei și obiceiurile pe timpul verii veți descoperi de la specialiștii Muzeului.
Îi invităm pe copiii cu vârste cuprinse între 5 și 10 ani, vineri, 10 iunie 2022, în Sala Atelier a Muzeului, la o întâlnire cu acest „buldozer” subpământean, al cărui rol este bine stabilit în natură.
Pe parcursul atelierului, participanții vor fi antrenați în activitate, vor fi încurajați să pună întrebări, să poarte discuții, să vorbească liber. În a doua jumătate a activității ne vom delecta cu jocurile special pregătite pentru a întregi atmosfera voie bună, nelipsind activitatea de lucru manual atât de așteptată de copii.
Când se desfășoară ?
Vineri, 10 iunie 2022, între orele 15.30 - 16.30
După completarea formularului de rezervare (https://antipa.ro/rezervari/ ), veți primi un email de confirmare a rezervării locului, iar apoi veți putea achita online taxa de participare prin: https://antipa.iabilet.ro/ sau www.iabilet.ro .

Taxa de participare:
Taxa de participare se poate achiziționa online pe www.iabilet.ro și în reteaua iabilet.ro/retea
- 1 ședintă – 50 lei/participant;
- 1 ședință – 80 lei/2 frați.

Rezervarea fermă a locului se transmite doar după achitarea taxei de participare.
Pentru formarea unei grupe, este necesar un număr de minimum 5 participanți.

Sponsor principal: MOL România

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?