Festivalul "Ideo Ideis"

Imagini

Informații

Data: 8 - 12 Septembrie 2021
Telefon Informații: +40 748 546 645
Evenimentele trecute
  • 9 - 15 August 2021
  • 11 Iulie - 8 August 2021

Descriere

Ideo Ideis Festivalul #16!

Arta și cultura sunt sărbătorite în 9 orașe între 9 - 15 august


Ideo Ideis Festivalul Național de Teatru Tânăr, cel mai mare eveniment dedicat educației alternative pentru liceeni, începe azi cea de-a 16-a ediție. Timp de o săptămână, în perioada 9 - 15 august, comunități de liceeni din 9 orașe, vor avea parte de o experiență intensă de explorări personale, prin teatru și arte alăturate. Cele 9 trupe selectate și orașele în care Ideo Ideis ajunge în 2021 sunt: 3,14 - Buzău, A.C.T. - Bacău, ALTER EGO - Alexandria, AMPRENTE - Brașov, ART ATTACK - Sibiu, DRAMA CLUB - Botoșani, PRAF DE STELE - Constanța, SILVER - Baia Mare și VICTORY OF ART - București.


Spectacole de teatru profesionist, proiecții de film în aer liber și street art la Alexandria


Alexandria va rămâne nucleul Ideo Ideis și în 2021, iar o serie de spectacole de teatru și proiecții de film vor putea fi vizionate pe durata festivalului, printre care piesele Biblioteca din Alexandria, în regia lui Bogdan Georgescu, Miorița, a trupei de teatru Auăleu din Timișoara, Aproape, în regia profesoarei Luminița Vilae, a trupei de teatru alexăndriene, Alter Ego, Libretto solitudine, în regia lui Matei Lucaci – Grunberg, spectacolul de teatru de improvizație Backstage Boys și Kit de supraviețuire de Andreea Șovan & Iulia Samson.

De asemenea, 5 filme românești vor fi proiectate în aer liber, Acasă, documentarul lui Radu Ciorniciuc, Monștri, (r. Marius Olteanu), Întregalde (r. Radu Muntean), #dogpoopgirl (r. Andrei Huțuleac) și Poate mai trăiesc și azi (r. Tudor Cristian Jurgiu).

Iar artiștii Maria Zurbagiu, Andrei Felea și Irina Mocanu vor apropia arta contemporană de locuitorii din Alexandria, dând o nouă față clădirilor din comunitate.

Ediția aniversară din 2021 a Ideo Ideis va debuta cu Festivitatea de Deschidere, pe 9 august, de la ora 20:00, care va fi transmisă și online, pe https://fb.me/e/SDZOmMDs iar programul complet al festivalului se regăsește pe https://www.ideoideis.ro/festivalul.


Un context sigur de exprimare pentru adolescenți și formatori profesioniști


Al 16-lea an de Ideo Ideis își propune să aducă mai aproape de vocația lor și, mai ales, de ei înșiși, adolescenții pasionați de teatru și de arte performative. Identitatea, tema ediției curente, pornește de la dorința organizatorilor de a oferi acel spațiu în care adolescenții își pot alinia viitorul cu speranțele și nevoile specifice vârstei, prin exprimare artistică. Astfel, atelierele de arte de alăturate și discuțiile de tip artist talk cu mentorii ediției vor fi centrate pe autodescoperire și bucuria de a fi adolescent într-o lume în care resursele dezvoltării personale sunt aproape nelimitate.

Componența echipelor de mentori și traineri Ideo Ideis este următoarea: Alexandria - Corina Moise, Filip Stoica și Alexandru Papadopol; Bacău - George Costea, Nicolae Constantin Tănase și Istvan Teglaș, Baia Mare - Gabi Costin, Arcadie Rusu și Andreea Grămoșteanu, Botoșani - Liviu Chițu, Adi Bulboacă și Maria Obretin, Brașov - Sabina Brândușe, Denis Bolborea și Marius Florea Vizante, București - Alex Bogdan, Ioana Marchidan și Judith State, Buzău - Vlad Purdel, Ștefan Lupu și Mirela Zeța, Constanța - Sânziana Tarța, Krista Sandu și Dana Rogoz și Sibiu - Ana Covalciuc, Cristian Pascariu și Mihai Călin.

Festivalul Național de Teatru Tânăr face parte dintr-un manifest artistic și social care s-a

cristalizat în 2021, folosindu-se de experiența și avântul ultimilor 15 ani. Astfel, Ideo Ideis

devine mai mult decât un Festival, păstrând nucleul care l-a consacrat, și anume evenimentul de vară din Alexandria, dar construiește o structură bazată pe șase piloni principali: Tabăra de arte performative și revelații, Festivalul de teatru tânăr, Capsule de teatru și deșteptări, Laboratorul de explorare personală prin teatru și arte alăturate, Producții de teatru, filme și inclasabile și Teatrul tânăr - un teatru fizic, cu sediul în București.


Programul complet al festivalului se regăsește aici: https://www.ideoideis.ro/festivalul

Ne puteți urmări pe:

www.ideoideis.ro | FB: ideoideis | Instagram: @ideoideis

Spot oficial: https://youtu.be/he4FqSNhE-E

Partener Instituțional: Ministerul Culturii


Parteneri locali: Teatrul Țăndărică


Parteneri media: Rock FM, Music Channel, AGERPRES, IQads, Spotmedia, Romania Journal,

Iqool, Zile și Nopți, Liternet, Suplimentul de Cultură, Ziarul Metropolis, Observator Cultural,

The Institute, Un site de muzică, Cinemap, Gen, revistă, YOU. The Youth Project

 

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?