One man show cu Radu Pietreanu

VOI MERGE 0

Alegeti una dintre optiuni:

Imagini

Informații

Data: 30 Septembrie 2018 Duminică

Descriere

Duminica 30 sept ora 20.30 sunteti asteptati la Restaurant Cabana pentru un show de zile mari.
Radu Pietreanu este scenarist și actor.

El și-a început cariera în anul 1983 la Cenaclul Orizont al Institutului de Mine Petroșani, unde a studiat exact cinci ani, apoi în 1988 a înființat grupul Vacanța Mare alături de Mugur Mihăescu și Dan Sava. Ulterior s-a transferat la Craiova, unde a urmat doi ani la TCM, după care în 1992 a dat admitere la Facultatea de Teatru și Regie, unde a stat trei ani. În total a făcut zece ani de facultate, dar nu a terminat niciuna. Însă în tot acel timp, și chiar și după aceea, a reușit să facă 22 de ani de Vacanța Mare, atât pe scenă cât și la televiziune.

Din 1999, ca membru al grupului Vacanța Mare a apărut în emisiuni săptămânale la Pro TV, iar de la începutul lui 2007 grupul Vacanța Mare s-a mutat de la ProTV la Kanal D, unde a apărut până în aprilie 2009.

A prezentat apoi la Etno TV emisiunea „Fabrica de Parodii Vamuz”.

La Antena 1, de la sfârșitul lunii februarie 2014, Radu Pietreanu prezintă, împreună cu Mugur Mihăescu, o emisiune în 12 ediții, intitulată „Vacanța Mare – Bătălia generațiilor“

Locatie : Restaurantul Cabana

Adresa : Aleea Tomesti nr.2

Bilete online 38 lei

Dupa achizitionarea biletului va rugam sa sunati la restaurant pentru rezervarea mesei dorite.

Atentie !

Rezervarea telefonica sau prin email nu va garanteaza locul la spectacol. Ne rezervam dreptul de a va contacta ulterior in vederea confirmarii.
Fiindca toate mesele sunt de minim 4 persoane - in cazul in care sunteti 1-2-3 persoane exista posibilitatea de a mai sta la masa cu alte persoane.
Accesul persoanelor sub 16 ani este interzis !

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in reteaua fizica iabilet.ro/retea : Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX - Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (in intervalul orar: 18:00-22:00), Hard Rock Cafe, Beraria H, sediul librariei Libmag (Bulevardul I.C. Bratianu, nr. 6, Sector 3) , Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman si in Statiile de Plata SelfPay din toata tara.

Online pe www.iabilet.ro, puteti plati cu Cardul, prin Paypal, pe factura la Vodafone sau Orange cu plata la sfarsitul lunii sau ramburs cu plata cash prin Fan Courier oriunde in tara.

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?