Art In Progress

Imagini

Informații

Data: 9 Iunie - 2 Iulie 2022
Locul: Combinatul Fondului Plastic, str. Băiculești, 29, București, Romania

Descriere

Începe a treia ediție Art In Progress by DIPLOMA și The Institute.

9 artiști tineri din țară și din străinătate expun la Spațiul The Institute din Combinatul Fondului Plastic

Între 9 iunie și 2 iulie 2022, la Combinatul Fondului Plastic, în spațiul The Institute, are loc cea de-a treia ediție Art In Progress, expoziție multidisciplinară care aduce în exclusivitate în fața publicului conținut de dată recentă, realizat de artiști și artiste tinere.

Art In Progress_3 este rezultatul viziunii curatoriale a Danielei Custrin, câștigătoare a call-ului de proiecte deschis de The Institute la începutul acestui an și dedicat curatorilor la început de drum.

Cu suportul echipei DIPLOMA, Daniela Custrin aduce împreună la București 9 artiste și artiști multidisciplinari locali și internaționali.

Conceptul expoziției este ‘’Velcro Adorables”, o propunere speculativă a sentimentelor contradictorii pe care le putem avea în fața anumitor obiecte sau experiențe vizuale. Vernisajul are loc pe data de 9 iunie și este inclus în circuitul #doijoi, o inițiativă colaborativă care promovează un circuit al expozițiilor de artă din București.

Expoziția Art In Progress – Velcro Adorables face cunoștință publicului larg cu 9 artiști/e și grupări artistice din domenii foarte diverse, reunite de curatoarea Daniela Custrin, absolventă a Facultății de Litere și a Masteratului la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii, în prezent asistentă curatoare la Galeria Suprainfinit, dar și parte din proiectul Specula Magazine. Daniela este câștigătoarea call-ului deschis de The Institute pentru curatorii la început de drum și a fost selectată pentru a-și transforma viziunea artistică în realitate, cu ajutorul echipei DIPLOMA.

„Expoziția Velcro Adorables pornește de la noile categorii estetice propuse de savanta feministă Sianne Ngai (<>, <>, <>), care se opun sensurilor binare pozitiv/ negativ și care ne ajută să procesăm și să comunicăm abundența de imagini, tendințele de comodificare, dar și experiența estetică și emoțională în raport cu ele. De aici, selecția de lucrări a venit intuitiv – am ales lucrări care propun într-un fel sau altul coduri vizuale internet flarf sau cute, însă care se folosesc de o estetică cuprinzătoare pentru a aduce în discuție deseori idei sugestive, nuanțate afectiv. Multe lucrări vorbesc despre spațiul vulnerabil domestic, nostalgie, stadii ale anxietății, fața glossy a capitalismului sau interiorizarea stângaciei”, a punctat Daniela Custrin.

Expoziția reunește lucrări de pictură, fotografie, sculptură, grafică, foto-video, alături de instalații performative. Acestea sunt realizate de 9 artiști/e locali și internaționali, parte din noua generație de creatori. Cei mai mulți au un background multicultural și studiază și lucrează atât în România, cât și în străinătate. Numele care vor expune la Art In Progress_3 sunt: Ana Bălan, Matei Dumitriu, Luca Florian, Adela Giurgiu, Ludic Collective, Claudia Moraru, Miruna Nica, Alexandra Satmari și Teodora Tănase.

Art In Progress este un concept umbrelă pentru expoziții multidisciplinare, ce aduce împreună conținut artistic recent, creat în ultimii 5 ani, de către artiști emergenți din domenii diferite: de la pictură la sculptură, foto-video, grafică, artă textilă, fashion, ceramică, design și arhitectură. Art In Progress este un demers DIPLOMA și reprezintă o inițiativă prin care The Institute își propune să aducă mai aproape de publicul larg arta, creațiile și lucrările noii generații de creatori români, pe tot parcursul anului și prin formarea unei comunități reprezentative în acest sens.

„Prin Art In Progress, luăm constant pulsul noii generații de artiști și rămânem în contact cu ceea ce arta și creativitatea au mai relevant și mai proaspăt în acest moment. Mă bucur să-i încurajăm, să-i susținem și să-i aducem în fața publicului larg, în contextul în care o tot mai mare parte dintre tinerii artiști români ajung să fie recunoscuți și apreciați mai întâi în afară. Avem nevoie de contexte în care să-i vedem și să-i admirăm și aici, iar Art In Progress este unul dintre ele”, a declarat Andrei Borțun, CEO The Institute.

Expoziția va putea fi vizitată gratuit între 9 iunie și 2 iulie la Spațiul The Institute, din Combinatul Fondului Plastic (Strada Băiculești 29, București), de marți până vineri între orele 16:00 și 20:00 și sâmbăta între 12:00 și 20:00.

Un proiect: DIPLOMA & The Institute

Prezentat de: UniCredit Bank

Susținut de: Art Property Development și Art Property City

Partener: Combinat.ro

Parteneri media: aiciastat.ro, Arhitext, ArtEncounters, Designist.ro, FEEDER.ro, GLAMOUR, Igloo, IQads, Modernism.ro, Molecule F, Munteanu, Propagarta, Revista Arta, Revista Atelierul, Spotmedia, Zeppelin, Zile și Nopți, The Woman, Teen Press

Despre The Institute

The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de peste 20 de ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România. Prin tot ceea ce face, contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. Este fondator al Romanian Design Week, al festivalului DIPLOMA, al Galei Societății Civile, Internetics, Cartierul Creativ, combinat.ro și inițiator al ASAP România.

Despre UniCredit Bank

UniCredit Bank este parte a UniCredit, bancă comercială paneuropeană simplă și de succes, cu un sistem integrat de servicii de banking Corporate și de Investiții, oferind bazei sale de clienți o rețea unică vest, central- și est-europeană. Grupul este prezent în România prin: UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Services.

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?