DOINA BOTEZ. In memoriam. Curajul expresiei artistice

Imagini

Informații

Data: 20 Februarie 2024, 17:30 Marți
Preț: Intrare liberă
Locul: Ambasada României în Italia, Via Niccolò Tartaglia, 40

Descriere

„DOINA BOTEZ”

In memoriam. Curajul expresiei artistice

 

Marți, 20 februarie 2024, ora 17:30, la sediul Ambasadei României în Italia din Via Niccolò Tartaglia 40, va avea loc evenimentul „DOINA BOTEZ. In memoriam. Curajul expresiei artistice”, eveniment ce omagiază personalitatea artistei Doina Botez la un an de la prematura sa dispariție.

În cadrul evenimentului moderat de Giuseppe Rippa, directorul publicației “Quaderni Radicali” și organizat de Ambasada României în Italia, în parteneriat cu Accademia di Romania in Roma și Asociația Culturală “Doina Botez” din Roma, vor interveni: Gabriela Dancău, Ambasadorul României în Italia, Ana Blandiana, poetă, Prof. Magda Cârneci, critic de artă, poet și publicist, Prof. Mihail Dobre, diplomat și istoric (intervenție on-line), Prof. Flaminio Gualdoni, critic și istoric de artă (intervenție on-line), Dr. Adrian Iancu, președintele Asociației Culturale “Doina Botez” și Prof. Bruno Mazzoni, Universitatea din Pisa.

Pe durata evenimentului va fi expusă pentru publicului lucrarea „Coșmar” semnată de Doina Botez, o pictură gândită ca un omagiu adus lui Eugen Ionescu, cu referire la celebra sa piesă de teatru Rinocerii. Tema lucrării reflectă preocupările artistice și spirituale ale artistei, constante și recurente în fiecare perioadă a creației. Motivul rinocerului, ciclul Alegoria Motanului Arpagic sau ciclul Mitul Ledei sunt tot atâtea dovezi ale acestui interes deopotrivă estetic și angajat al artistei pentru istoria artei și pentru poziția sa fermă împotriva totalitarismului. Aparținând în aceeași măsură spațiului cultural românesc și italian și dispărută prematur anul trecut, Doina Botez a fost o artistă apreciată și iubită în Italia, dar și în România.

Participarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile și se realizează cu confirmarea prezenței (nume și prenume) la adresa de e-mail: roma.events@mae.ro.

***

Doina Botez (București, 1951 – Roma, 2023) a participat la o suită de expoziții de grup organizate de UAP din România. În 1984 a primit o bursă de studiu în Italia, printr-un acord cultural italo-român, iar un an mai târziu expune operele sale la Accademia di Romania in Roma. În bogata sa activitate de artist, experiența de ilustrator de carte a reprezentat o componentă importantă, iar în urma colaborării cu poeta Ana Blandiana pentru ilustrarea celebrului volum Întâmplările lui Arpagic i-a fost interzisă orice colaborare profesională în țară. Tocmai de aceea, în 1989 a părăsit România, stabilindu-se definitiv în Italia, unde a dezvoltat o carieră artistică jalonată de mai multe expoziții de autor în Roma (peste 33 de expoziții de autori, inclusiv la Castel Sant’Angelo), Florența, Taormina, Mantova, etc. La invitația guvernului italian a realizat în 1996, cu ocazia expoziției „Monumenta Romaniae Vaticana”, o interpretare a Fecioarei Maria – „Madonna Romena”, pe care i-a dăruit-o papei Ioan Paul al II-lea. Nu în ultimul rând, ca măsură a aprecierii și a valorii artei sale, prestigioasa editură de carte de artă Skira a publicat în 2013 un album monografic “Doina Botez, Il corpo dell’immagine, opere 1989 -2013” îngrijit de criticul Flaminio Gualdoni.

Parteneri Media: Radio Radicale, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, AskaNews, Agerpres, Modernism.ro, revista Orizonturi Culturale Italo-Române, RoZoom Press, Giornale Diplomatico și Abitare a Roma.

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?