George Löwendal - Întâlnirile mele cu țăranii

VOI MERGE 0

Alegeti una dintre optiuni:

Imagini

Informații

Data: 26 Noiembrie 2014 - 8 Ianuarie 2015
Locul:Bucureşti, Muzeul Naţional al Țăranului Român

Descriere

Expoziția de pictură și grafică George Löwendal. Întâlnirile mele cu țăranii prezintă, în Sala Tancred Bănățeanu a Muzeului Național al Țăranului Român, în perioada 26 noiembrie 2014 – 8 ianuarie 2015, o galerie de portrete unice în pictura românească modernă. Realizate de-a lungul a trei decenii (1933-1963), aceste „chipuri‟ de țărănci și țărani sunt însoțite, pentru prima dată, de fragmente inedite din însemnările artistului.

Împreună, imaginile și textele restituie dimensiunea unui pictor „etnograf‟, care a documentat chipuri și vederi din țara sa de adopție, România. (Re)cunoscut și consacrat ca „pictor al țăranilor‟, George baron Löwendal și-a asumat cu bună știință sarcina de a înregistra, în tablourile sale, fragmente ale unei istorii (stră)vechi, pe cale de a se pierde în zorii timpurilor moderne:

"Ani de-a rândul am petrecut între țărani.
Muncind alături de ei la câmp și în muncile casnice, m-am împrietenit cu sute dintre ei și poate că asta s-a oglindit și în nenumăratele cartoane și pânze ale mele. Am nădejdea că în multe chipuri de țărani ce am pictat am reușit să redau uneori și starea lor sufletească; dar firește că nu puteam să nu mă entuziasmez și de portul lor, păstrat nevătămat nu de secole, ci poate de milenii. Mi-am dat repede seama că marile descoperiri în domeniul tehnicii nu vor întârzia să modifice felul de trai și deci întreaga înfățișare a țăranilor și m-am simțit răspunzător, ca martor ocular, de a păstra ceea ce nu peste multă vreme va dispare cu desăvârșire."
(fragment din însemnările lui George Löwendal)

Expoziția, care prezintă peste 75 de lucrări aparținând Fundației Löwendal, încheie acum, la Muzeul Național al Țăranului Român, seria de manifestări ce au comemorat o jumătate de secol de la moartea artistului. Ea este, totodată, un omagiu adus muzeului însuși, ca loc al tradiției: aceeași tradiție pe care a documentat-o în tabourile sale și pictorul-baron, ajuns „din voia soartei“ pe meleagurile noastre. Și, așa cum scria, în 1935, Alexandru Tzigara-Samurcaș, fondatorul Muzeului, „pentru a fi făcut această minune, George Löwendal a preamărit țara unde și-a oprit pribegia și noi îi rămânem adânc recunoscători“.

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?