Filmul "Patimile Ioanei D'Arc"

Descriere

La Passion de Jeanne d'Arc
(1928)Patimile Ioanei D'Arc

Regia
Carl Theodor Dreyer
Cu
Maria Falconetti, Eugene Silvain

Capodopera lui Carl Dreyer din 1928 - ultimul sau film si cea mai reusita opera cinematografica dedicata loanei D’Arc - este lucrarea care i-a adus faima internationala, desi, asemeni majoritatii ultimelor sale productii, a fost numai un “succes d’estime”, neinregistrand incasari mari. O copie a versiunii originale - pierduta pentru jumatate de secol - a fost redescoperita in anii 1980 intr-un ospiciu din Norvegia. Alte copii fusesera distruse in incendiul unui depozit, cele doua versiuni care au circulat ulterior fiind compuse dintr-o serie de secvente ce fusesera eliminate la montajul initial.

Toate filmele lui Dreyer s-au bazat pe opere de fictiune sau piese de teatru, exceptie facand “Patimile loanei d’Arc”, construit in principal pe baza transcrierilor oficiale ale procesuiui loanei, chiar daca nu era vorba decat de anumite portiuni alese cu grija si comprimate radical. Pelicula a fost realizata la numai opt ani dupa sanctificarea loanei in Franta si la zece ani dupa Primul Razboi Mondial, doua evenimente centrale pentru viziunea lui Dreyer. Coifurile ocupantilor britanici din 1431 se aseamana celor purtate de soldatii din razboiul recent incheiat, iar publicul anului 1928 a considerat filmul un „documentar” istoric in genul ultimelor creatii ale lui Peter Watkins.

loana este interpretata de Renee Falconetti, o actrita de teatru pe care Dreyer o descoperise intr-o comedie bulevardiera, si care, conform indrumarilor regizorale primite, si-a jucat partitura fara machiaj. Ea si interlocutorii sai sunt filmati aproape exclusiv in scene de primplan. Desi interpretarea ei se impune ca un punct de referinta in istoria cinematografiei, ulterior actrita nu a mai facut nici un alt film. Antonin Artaud apare si el aici, in cel mai memorabil rol al sau de pe marele ecran, dand viata milostivului calugar Jean Massieu. Viziunea radicala a lui Dreyer in construirea spatiului si intensitatea lenta a camerei sale mobile fac din “Patimile Ioanei D’Arc” un film „dificil”, caci, asemenea tuturor productiilor exceptionale, el reinventeaza complet lumea. De asemenea, este solicitant in sensul in care sunt toate tragediile lui Dreyer, dar va continua sa dainuie in memoria cinematografului mult dupa ce majoritatea filmelor comerciale vor fi disparut.