Spectacol "Disputa"

Imagini

Informații

Data: 24 Februarie 2019, 19:00 Duminică

Descriere

Dacă Marivaux ar fi trăit în secolul XXI, și nu în secolul al XVIII-lea, sigur ar fi făcut un film cu un experiment care ia naștere în laboratorul unei mari universități. Și „cercetătorii britanici” ne-ar mai fi luminat o dată cum devin raporturile între femei și bărbați. Pe pariu că totul s-ar fi terminat cu o conferință despre gender studies? Așa, în universul lui Marivaux, în locul cercetătorilor, găsim un prinț care izolează, încă de la naștere, patru copii. Până la vârsta tinereții și, implicit, a tumultului erotic nu-i lasă să interacționeze cu nimeni, în afară de dădacă. Cărui gen, feminin sau masculin, îi sunt caracteristice nestatornicia și infidelitatea? Aceasta este premisa de la care pleacă cel mai mare autor francez de comedii al secolului său.

De la primele oglindiri, întâi în luciul apei, apoi în ochii celuilalt, tinerii iau act de ei înșiși, apoi de celălalt, se îndrăgostesc, mai întâi de ei („îmi voi petrece toată viața admirându-mă. Vaaai, ce mă mai iubesc!”), apoi de celălalt și stabilesc perechi, aparent, pe viață. El sau ea se simt perfecți iar dragostea îi face să-i atribuie alesului/ alesei același etalon. Când iubitul dispare pentru câteva ore, viața se transformă într-o mare plictiseală. Dar pericolul pândește cuplul și când iubiții stau numai împreună. „Tot văzându-ne vom deveni urâți? Nu vom mai fi fermecători?”, se miră Eglé, la vârsta marilor întrebări. Cu atâta perfecțiune în jur, tensiunile apar repede între cei de același sex, orgoliile se inflamează, mijesc zorii concurenței și, mai ales, ai infidelității.

Prin urmare, inconsecvența este apanajul cărui sex? Marivaux se arată mai democrat decât noi toți.

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?