Spectacolul "Folia, Shakespeare & Co"

Imagini

Informații

Data: 18 Februarie 2017, 20:00 Sâmbătă
Evenimentele trecute
  • 22 Noiembrie 2016, 20:00 Marți

Descriere

după William Shakespeare

Asemenea unui naufragiat al unei furtuni organizate de duhul Ariel și inițiate de magicianul / savant Prosepro, exilatul Victor Hugo spune despre William Shakespeare, eșuat și el pe planeta noastră dintr-o altă lume: «El scria pe foi volante precum aproape toți poeții de altfel...» (Victor Hugo, About Shakespeare, §III-VIII)

Aceste rânduri m-au îndreptățit să-mi imaginez că acele foi volante ar fi fost împrăștiate de vânt. Și mi-au dat apoi curajul de a alege din acest vârtej prinzând din zbor câte una din prețioasele foi. Ca să mă opresc pe una sau alta din replicile unuia sau altuia dintre personaje, pentru a organiza această dezordine, într-un tot diferit, imaginar si histrionic, pentru care Bufonul - Shakespeare nu mi-ar fi, sper din suflet!, purtat pică. Înțelegând că nu am făcut-o din irespect ci dimpotrivă, cu mare dragoste și nețărmuită admirație.

Spre deosebire de punerea în scenă a unei anume piese, în “Folia, Shakespeare & Co» nu m-am concentrat cu predilecție pe una sau alta din textele lui Shakeespeare, ci m-am inspirat liber din lumea acestora.

Dacă la Shakespeare, toți nu sunt nebuni, cu toții sunt însă purtați într-o măsură mai mare sau mai mică de un vânt de «folie». În aceste oglinzi deformante, lucrurile se inversează. Nebunii devin întelepți, iar întelepții nu-și mai dau seama cât de smintiți sunt.

Recitindu-i piesele, am impresia că ceea ce Demiurgul binevoiește să ne arate nu este decât un fel de fațadă amăgitoare sub care mișună un șir nesfârșit de monștri. Se râde însă mult, pentru că de fapt toate nu sunt altceva decât savante bufonerii, piruete ale spiritului, clovnerii ale inteligenței...

Cu Folia, ceea ce m-a interesat a fost să “zgândăr” aceasta fațadă bufonească. Bineînțeles că explorarea s-ar putea extinde la nesfârșit, continuată nu numai de artiști ci și de public. La această reflecție personală, odată cu vizionarea Foliei mele, îl invit, cu toată smerenia, pe spectator. Gigi Căciuleanu

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?