Spectacolul "Medeea, mama mea"

Imagini

Informații

Data: 26 Mai 2017, 20:00 Vineri
Preț: 20, 40 Lei
Evenimentele trecute
  • 20 Aprilie 2017, 20:00 Joi
  • 18 Martie 2017, 20:00 Sâmbătă
  • 14 Ianuarie 2017, 20:00 Sâmbătă

Descriere

de Ivan Dobcev

Polifonic la toate nivelurile – al poveștii, al limbajului, vizual, muzical –, provocatorul spectacol Medeea, mama mea, al regizorilor Ivan Dobcev și Margarita Mladenova, spune, pe ton de reportaj documentar, istoria dureroasă a trei femei ce ajung să-și abandoneze sau chiar să-și ucidă copiii. Și tot aici, pe un cu totul alt ton, de elevată dezbatere filosofică, sunt puse cele mai grave probleme ale momentului de cotitură în care se află astăzi lumea.

Într-un colț din Balcani, cu adevărat la porțile Orientului – e vorba de Bulgaria dar poate fi, la fel de bine, și România –, oameni săraci lipiți pămîntului se zbat să supraviețuiască, trăiesc de azi pe mâine donând sânge și mâncând urzici. Când însă mirajul unei Europe percepute doar din perspectivă mercantilă îi ademenește către îmbogățire, aceiași oameni alunecă spre crimă – uneori involuntară, alteori premeditată – și își transformă propriii copii în marfă.

Personajul principal, un astfel de copil, înfiat de un cuplu din Occident, se întoarce în Bulgaria pentru a-și căuta mama. Această călătorie – pusă de dramaturg în paralel cu mitul antic al căutării Lânii de Aur și cu povestea tragică a Medeei – declanșează o adevărată ciocnire a culturilor. Europa civilizată se întâlnește cu lumea țiganilor din Balcani: vitală, primitivă, seducătoare, crudă, vinovată și inocentă în același timp.

Spectacolul impresionează prin duritatea faptelor, prin monologurile care solicită la maximum capacitățile actoricești ale trupei, prin excelentele momente muzicale datorate lui Assen Avramov – adevărate spărturi în trama întinsă a textului –, prin scenografia ingenioasă, care o readuce la București, după 60 de ani, pe Balena Goliat.

Și, nu în ultimul rând, prin faptul că aceste povești s-ar fi putut întâmpla în România.

Durata: 1 h 30 min / Pauză: Nu

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?