Spectacolul "Titanic vals"

Descriere

Spectacolul "Titanic vals" de Tudor Muşatescu la Sala "Horia Lovinescu".

Am fost întrebat, de multe ori, daca personajele din Titanic Vals si subiectul piesei au existat în realitate sau au vreo înrudire directa cu oameni si fapte petrecute aievea. Da, au existat, si tot ce se întâmpla în Titanic Vals s-a întâmplat în realitate, si chiar la Câmpulung. Fireste, nu toate faptele s-au petrecut în cadrul aceleiasi familii. Mostenirea lui Tache Necsulescu – mort nu într-un naufragiu, ci de moarte buna – a ramas unei familii sarace, de functionar la prefectura, ca Spirache; dar dragostea Mizei cu locotenentul de cavalerie s-a întâmplat în cu totul alta familie. Dupa cum, în alta familie soacra si nevasta au platit ca sa-si vada ginerele si sotul ajuns deputat fara stirea si voia lui. Din toate aceste frânturi din viata, traite disparat, am facut povestea unitara a unei singure familii, agitata – comic sau dramatic – de felurite întâmplari si framântata de diverse sentimente onorabile sau de condamnat.

Cât priveste personajele – dealtminteri ca în întreaga mea literatura, de la poem la roman si de la schita la tragicomedie –, acestea au fost întotdeauna luate direct de la marea si inepuizabila mea furnizoare, care a fost, este si va fi: realitatea.

Dar reprezentarea “Titanicului” la National mi-a produs si nenumarate neplaceri. Dupa primele spectacole, chiar comandamentul militar al capitalei a trimis o adresa drastica Teatrului National, cerându-i ca în douazeci si patru de ore ori sa scoata piesa de pe afis, ori sa suprime rolul locotenentului de cavalerie Stamatescu, având în vedere ca “în persoana acestui postas, autorul îsi bate joc de întregul corp ofiteresc al armatei române”…

Dupa armata, s-a simtit ofensat si “clerul”, care a protestat ca, în timp ce pe scena se transmite, la radio, slujba bisericeasca de la Domnita Balasa din Bucuresti, soacra si nora ei întrebuinteaza expresii nepotrivite cu solemnitatea oficierii unui serviciu divin.

Cât priveste “lumea politica” a timpului, ce sa mai vorbim! De la sefii de partide, pâna la plevusca si mardaua electorala a cluburilor de resort, toti s-au simtit vizati si, într-o coalitie frenetica, au început sa tune si sa fulgere împotriva autorului si a “necuviintei” care se juca pe prima scena.
Oficioasele politice ale diverselor partide au început sa-si faca din plin “datoria”; un membru al parlamentului a protestat în camera si a cerut sa se ia masuri urgente contra autorului si a piesei în care parlamentarii sunt batjocoriti si acuzati – public – de la “tribuna” Teatrului National ca sunt spertari cu totii.

Tuturor acestor “campanii”, intrigi, insulte, lucraturi, delatiuni, s.a.m.d., subsemnatul nu le-am raspuns decât printr-un singur cuvânt: “…escu”, urmarea lui “Titanic Vals”, satira în trei acte, închinata exclusiv politicii si politicienilor dintre cele doua razboaie.